Delicte

[ViDEO] Percheziții în BRAȘOV și Londra, astăzi! Caz ȘOCANT de trafic de minori/persoane (Galerie FOTO – VIDEO)

  • 2_291581.jpg
  • 3_291582.jpg
  • 4_291583.jpg
  • 5_291584.jpg
 

Procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu procurori din cadrul Serviciului de procuratură al Coroanei din Marea Britanie și în colaborare cu polițiști specializați din cadrul Poliției Metropolitane din Londra și ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Brașov au derulat o acţiune comună, fiind efectuate 9 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Braşov şi 6 percheziţii pe raza oraşului Londra, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, format din 18 persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane și trafic de minori.

Potrivit anchetatorilor, începând cu luna februarie a anului 2017, opt suspecţi, conviețuind în cadrul unor relații de familie specifice membrilor comunității rrome, au constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat ulterior şi alte persoane şi care a avut ca scop racolarea, transportarea, cazarea și exploatarea prin muncă a unor victime vulnerabile economic și social. Gruparea ar fi fost constituită în Tărlungeni, de unde provin și victimele, potrivit Biroului de Combatere a Criminalității Organizate Brașov. 

„Victimele au fost exploatate prin obligarea la muncă prestată în străinătate, în regiunea Kingsbury din Marea Britanie, în domeniul construcțiilor, fiind recrutate în mod direct de către traficanții, care au acționat în cadrul unui grup structurat.
Membrii grupului le-au recrutat pe victime inducându-le în eroare cu oferte de locuri de muncă în străinătate irezistibile raportat la nivelul lor de trai, promițându-le un salariu foarte mare în domeniul construcțiilor, fără să le solicite vreo calificare precum și asigurarea unei locuințe și a hranei în condiții optime pe durata șederii lor în străinătate”, au detaliat procurorii DIICOT.

Gruparea a acționat timp de mai bine de patru ani.

„Membrii grupului au acţionat în mod coordonat în scopul comiterii unor infracţiuni grave (trafic de persoane/trafic de minori), pentru a obţine direct un beneficiu financiar din exploatarea victimelor de sex masculin care au lucrat în folosul traficanților. Membrii grupului au speculat vulnerabilitatea victimelor care nu aveau un loc de muncă și trăiau în principal din ajutor social, care proveneau din mediul rural, cu un nivel scăzut de școlarizare și educație, cele mai multe dintre victimele identificate având finalizate câteva clase sau studiile gimnaziale, ori nefiind școlarizate, cu mulți copii minori în întreținere și îngrijire”, au explicat procurorii.

Persoanele vătămate au fost transportate în Marea Britanie de către membrii grupării și cazate în locuinţele închiriate de către aceștia din urmă și nu erau lăsate să plece fără acordul traficanților, care le-au reţinut actele de identitate, obligându-le să muncească în folosul acestora pentru restituirea unor presupuse datorii ocazionate cu deplasarea și cazarea lor în străinătate.

Victimele, nevoite să stea în locuințe insalubre și să mănânce din gunoi

Anchetatorii susțin că membrii grupării încasau banii obținuți din munca victimelor, cărora le dădeau, ocazional, sume mici de bani. Pe de altă parte, victimele erau supuse în mod regulat unor agresiuni fizice, trăiau în locuinţe insalubre, fiind nevoite de cele mai multe ori să-şi asigure hrana din… pubele de gunoi.
„Sumele de bani provenite din activitatea infracțională, în valoare de aproximativ 250.000 de lire sterline, au fost însușite de către membrii grupării, în vederea achiziționării de autovehicule, bijuterii, terenuri și pentru construirea unor imobile”, se arată în comunicatul DIICOT.

Până în acest moment, în județul Brașov, au fost identificate 29 de victime, 4 dintre acestea fiind minore, iar în Marea Britanie au fost identificate 55 de victime, care au fost preluate în centre de protecție unde urmează să le fie acordat sprijin material și consiliere medicala și psihologică.
Totodată, au fost descoperite diverse sume de bani, bijuterii de aur, documente care atestă transferul mai multor sume de bani și documente de călătorie.

La activitățile desfășurate pe teritoriul Marii Britanii a participat și o echipă formată din procurori din cadrul DIICOT – Structura Centrală şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov.
Sprijinul financiar şi logistic a fost asigurat de către EUROJUST. Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile Burebista Brașov și Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare