Delicte

[ViDEO] Percheziții, cu sprijin din Brașov, într-un dosar de trafic de cocaină și alte droguri (FOTO și VIDEO)

  • perchezitii 2_282655.jpeg
 

Polițiști brașoveni, specializați în combaterea criminalității organizate, au participat, astăzi, la efectuarea a 18 percheziții, pe raza județelor Dâmbovița și Ilfov, într-un caz de trafic de droguri. În urma acțiunilor, anchetatorii au ridicat 99.940 de lei, 8 plante de cannabis, 2.005 euro, 25 de telefoane mobile și alte obiecte și înscrisuri.
Ancheta este coordonată de un procuror de la DIICOT – Biroul Teritorial Dâmbovița. Liderul grupării vizate este acuzat de introducerea în țară a unor droguri de risc și de mare risc, respectiv cannabis, cocaină, ecsatsy și amfetamină.

„Din cercetări a reieșit că un bărbat din localitatea Crevedia s-ar fi ocupat de introducerea din Spania în România, a unor cantități de droguri disimulate în colete, un transport conținând până la 5 kilograme de cannabis, 200 de comprimate ecsasy și 500 de grame cocaină sau amfetamină. Totodată, acesta ar fi devenit liderul grupării infracționale pe care ar fi coordonat-o. Ulterior introducerii în țară, drogurile erau porționate și comercializate pe raza localităților Crevedia, Ciocănești, Butimanu și Buftea, prin intermediul a 13 persoane care, pe lângă comercializarea acestora, ar fi avut și rolul de a ridica și ascunde coletele transmise”, se detaliază într-un comunicat remis de Poliția Română.

Polițiștii de combatere a criminalității organizate Dâmbovița, cu sprijinul colegilor din Brașov, Ploiești, Pitești, București, Buzău și Covasna, au efectuat, astăzi, 18 percheziții domiciliare pe raza județelor Dâmbovița și Ilfov. De asemenea, au avut de pus în executare 14 mandate de aducere, iar alte 23 de persoane, bănuite că ar fi achiziționat droguri de la cei în cauză, vor fi audiate la sediul DIICOT Dâmbovița.

La activități au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, echipe chinologice de detectare a drogurilor din cadrul Poliției București -Serviciul de Poliție Canină, jandarmi din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” din Ploiești și colegi de la Penitenciarul Mărgineni. În cauză, s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional, trafic de droguri de risc și de mare risc, deținere în vederea consumului ilicit de droguri de risc și de mare risc și introducerea în țară, fără drept, de droguri de risc și mare risc.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button