Delicte

[ViDEO] EXCLUSIV. BRAŞOV. Jandarmul acuzat de trafic de cocaină a fost condamnat de Tribunalul Militar Cluj

 

Jandarmul braşovean care a fost prins cu cocaină în valoare de 15.000 de euro, în urmă cu patru luni, a fost condamnat de Tribunalul Militar Cluj la 5 ani, 9 luni şi 10 zile de închisoare, în regim de detenţie.

Instanţa l-a găsit vinovat pe sergentul major Ovidiu Gavriluţ de trafic de droguri de mare risc, pentru care i-a dat 3 ani şi 4 luni de închisoare şi de introducere în ţară de droguri de mare risc, pentru care i-a mai dat 4 ani şi 8 luni, în final contopind pedepsele şi aplicând-o pe cea mai grea, la care s-a adăugat un sport de o treime din cealaltă.

Astfel, inculpatul în vârstă de 20 de ani ar urma să execute 5 ani, 9 luni şi 10 zile de închisoare.

Dar sentinţa a fost atacată cu apel de braşovean, iar dosarul a fost trimis la Curtea Militară de Apel Bucureşti, unde a fost stabilit termen pentru data de 9 mai.

Instanţa din Cluj a menţinut măsura arestului preventiv luată faţă de inculpat. După soluţionarea definitivă a dosarului, perioada petrecută în stare de reţinere şi arest va fi scăzută din pedeapsă.

Tribunalul Militar Cluj îl obligă pe inculpat şi la plata a 6.000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Pronunţarea s-a dat în lipsa inculpatului şi a apărătorului ales.

Jandarmul brașovean a fost prins de polițiști și de procurorii DIICOT Covasna în timp ce ridica un colet cu cocaină în valoare de 15.000 de euro. Flagrantul a avut loc pe 17 decembrie 2018. Ovidiu Gavriluţ era subofiţer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Nicolae Titulescu” Brașov de o lună (din noiembrie 2018) şi lucra la o unitate din Predeal, unde se ocupa de paza specială a transporturilor de valori. Reprezentanţii IJJ Braşov au declarat, la vremea respectivă, că va fi suspendat din funcţie până la soluţionarea cauzei.

CITIŢI ŞI:

Subofițer din cadrul IJJ BRAȘOV, prins în timp ce ridica un colet cu cocaină în valoare de 15.000 de euro (VIDEO)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button