VIDEO. Descinderi în București și trei județe! Polițiștii au găsit arme, substanțe ilegale și obiecte periculoase

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov efectuează astăzi, 18 mai, 17 percheziții domiciliare în județele Ialomița, Ilfov și Călărași, dar și în municipiul București, într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și loviri sau alte violențe.
Ancheta este coordonată de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, iar în dosar sunt vizate mai multe persoane suspectate de implicare în activități infracționale. Totodată, urmează să fie puse în aplicare cinci mandate de aducere.
În urma perchezițiilor efectuate până în prezent, oamenii legii au descoperit și ridicat un pistol, substanțe vegetale susceptibile de a avea efect psihoactiv, dar și mai multe obiecte tăietoare-înțepătoare și contondente.
La acțiune participă și polițiști ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, alături de jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și identificarea tuturor persoanelor implicate. Anchetatorii precizează că persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile procesuale prevăzute de lege.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





