[ViDEO] Controale silvice în Harghita, cu întăriri din Brașov și din alte județe (VIDEO)
De la începutul acestei săptămâni, polițiștii Serviciului Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Direcției de Ordine Publică, alături de colegi din Harghita, Brașov, Maramureș, Neamț, Alba, Bistrița-Năsăud, Mureș, Covasna și Vrancea, au acționat în județul Harghita, pentru a verifica dacă agenții economici care manipulează lemn respectă dispozițiile legale în ceea ce privește achiziția, depozitarea, prelucrarea și comercializarea materialelor lemnoase.
În total, au fost verificați 14 agenți economici cu obiect de activitate în domeniul forestier și un ocol silvic. În urma verificărilor, au fost întocmite dosare penale pentru comiterea a 2 infracțiuni de taiere fără drept de arbori din fondul forestier, 2 de furt de arbori din fondul forestier și a unei infracțiuni de obținere pe nedrept de fonduri din bugetul general al UE.
Au mai fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 143.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
Totodată, au fost dispuse măsuri complementare de confiscare a peste 1.200 de metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 600.000 de lei.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul logistic al Inspectoratului General de Aviație din cadrul MAI, iar în activități au fost angrenați și specialiști silvici din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Gărzile Forestiere Timișoara, Ploiești, Focșani, Râmnicu Vâlcea și Suceava.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.