[ViDEO] BRAȘOV. Traficanți de cocaină și ecstasy, anchetați de DIICOT. Unde și cu cât vindeau drogurile?! (FOTO și VIDEO)
O rețea de traficanți de droguri având „afaceri” în Brașov și Bacău a fost destructurată de polițiști și de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bacău, în urma unei acțiuni de prindere în flagrant.
Potrivit reprezentanților DIICOT, ieri, două persoane care efectuau o tranzacție cu droguri de mare risc (cocaină) au fost prinse în flagrant.
Cu această ocazie, asupra unuia dintre inculpați, G.R.G., a fost găsită cantitatea de 100 grame cocaină și 982 de comprimate ecstasy (MDMA) cu diferite logo-uri, iar asupra celeilalte persoane – suma de 8.200 euro necesară efectuării tranzacției, conform procurorilor.
Anchetatorii nu au organizat doar flagrantul, ci au efectuat și opt percheziții, miercuri și joi, la locuințele suspecților și au pus în executare șapte mandate de aducere, fiind depistate și diferite cantități de droguri de risc, respectiv cannabis.
„În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, față de un număr de 8 persoane de pe raza județelor Bacău, Arad si Brașov care comercializau cocaina cu prețul de 100 euro/gramul iar comprimatul ecstasy cu sume cuprinse între 50-80 lei”, au precizat procurorii DIICOT.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul polițiștilor de combatere a criminalității din Brașov, ai polițiștilor de la IJP Brașov și Bacău și ai jandarmilor băcăuani.
„Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, au amintit procurorii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.