Delicte

[ViDEO] BRAȘOV. Suspect reținut în cazul TÂLHĂRIEI de la casa de schimb valutar / Sumă importantă de bani, ridicată de polițiști (FOTO – VIDEO)

  • IMG-20201023-WA0007_284035.jpg
 

Polițiștii l-au identificat și reținut pe bărbatul care ar fi comis tâlhăria din data de 14 octombrie, de la casa de schimb valutar din Brașov. De asemenea, au ridicat din locuința lui 52.000 lei, peste 3.900 euro și circa 3.200 dolari. Suspectul în caz este un bărbat de 32 de ani, din județul Brașov.

„Ieri, 22 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, în colaborare cu specialiști ai Serviciului Criminalistic și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, au efectuat două perchezitii domiciliare, în urma cărora a fost depistat autorul și au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace de probă și o sumă de bani reprezentând aproximativ 52.000 lei, peste 3.900 euro și circa 3.200 dolari. În urma probatoriului administrat în cauză, autorul a fost reținut pentru 24 ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Investigațiile derulate în cauză au fost efectuate în colaborare cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov, respectiv Biroul de Investigații Criminale, Secțiile 1-5 Poliție, Poliția Orașului Ghimbav și Unității Teritoriale de Analiza Informațiilor Brașov, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Brașov, în cadrul dosarului penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov în care se va propune solutie legală la finalizarea anchetei.

„Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a transmis sursa citată.

VEZI ȘI:

BRAȘOV. Tâlhărie la o casă de schimb valutar!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare