Delicte

[ViDEO] BRAȘOV. Două rețineri, la șapte luni după moartea unui tânăr de 21 de ani, consumator de substanţe psihoactive (FOTO – VIDEO)

  • 1_291360.jpg
  • 3_291361.jpg
 

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a două persoane suspectate de „trafic de droguri de mare risc”, „ucidere din culpă” și „efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive”.
Ancheta, efectuată împreună cu polițiști de la Inspectoratul de Poliție Județean Brașov și de la Biroul de Combatere a Criminalității Organizate, a fost demarată după decesul unui consumator de substanțe ilegale, din municipiul Brașov.

„În cauză s-a reținut faptul că, inculpații au comercializat droguri şi substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive către consumatori de pe raza municipiului Braşov.
La data de 17.02.2021, o persoană a fost preluată de către un echipaj al Seviciului de Ambulanţă Braşov, în stare gravă, fiind internată pe secţia Terapie Intensivă Coronarieni a Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov, unde, ulterior, a decedat.
În urma cercetărilor efectuate în cauză, a rezultat faptul că respectiva persoană era consumatoare de noi substanţe cu efecte psihoactive, iar în cursul dimineţii de 17.02.2021, consumase astfel de substanţe pe care le achiziționase de la unul dintre inculpați.
În urma efectuării autopsiei, a rezultat faptul că între decesul tânărului și consumul de substanțe psihoactive a existat o legătură directă de cauzalitate.
La data de 19.09.2021, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Brașov au efectuat două acțiuni de prindere în flagrant a celor doi inculpați, în timp ce dețineau asupra lor substanțe psihoactive pe care intenționau să le comercializeze”, se arată într-un comunicat remis astăzi de DIICOT.

Ieri, Tribunalul Brașov a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.

Consumatorul decedat avea 21 de ani

Cercetările sunt efectuate în continuare de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii DIICOT – S.T. Brașov.

Potrivit Poliției, consumatorul decedat avea 21 de ani și era din municipiul Brașov. El a murit la cinci zile de când a fost transportat la spital.

„Substanțele psihoactive ar fi fost comercializate tânărului, de către un bărbat, de 31 de ani, din județul Mureș. Împreună cu un alt bărbat, de 31 de ani, din județul Brașov, acesta ar fi comercializat substanțe psihoactive, către un număr foarte mare de consumatori, printre care și minori. La data de 19 septembrie a.c., au fost puse în executare două mandate de aducere, emise pe numele celor doi bărbați, asupra acestora fiind descoperite mai multe pliculețe cu fragmente vegetale, de culoare maro, pregătite pentru comercializare. În baza probatoriului administrat, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Ulterior, Tribunalul Brașov a dispus măsura arestării preventive a acestora. Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, Direcției Generale Afaceri Europene, Schengen și Relații Internaționale și cu suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române”, se arată într-un comunicat remis de Poliție.

Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare