Delicte

[ViDEO] BRAȘOV. Dosar penal… cu „dedicație”, după ce s-a urcat pe plafonul unei autospeciale de poliție (VIDEO)

  • tanarpeplafon.png

Polițiștii brașoveni au deschis dosar penal pentru două infracțiuni, după ce un tânăr pus pe distracție s-a urcat pe plafonul unei autospeciale de poliție. Iimagini din timpul „petrecerii” cu ritm de manele au apărut pe pagina de Facebook Atentie Politia Brasov – vezi AICI. Tânărul s-a urcat pe autovehicul în timp ce pe fundal se aude o melodie despre polițiști.

„În urma apariției în mediul online a unor imagini în care poate fi observată o persoană de sex masculin ce se afla urcată pe plafonul unei autospeciale de poliție, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov este abilitat să comunice următoarele:

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Centrul Universitar s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «tulburarea ordinii și liniștii publice» și «distrugerea», instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent principal de poliție Nadia Olaru.

Update: Persoana în cauză a fost identificată de polițiști. Este vorba despre un tânăr de 23 de ani, din municipiul Brașov.

Sursa imaginilor: Atentie Politia Brasov

VEZI ȘI:

Update. BRAȘOV. Tânărul care s-a urcat pe o autospecială a poliției a fost REȚINUT pentru 24 de ore

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare