[ViDEO] BRAȘOV. Arestat preventiv după urmărirea în trafic de ieri (VIDEO)
Tânărul de 26 de ani, din judeţul Sibiu, care a fost urmărit în trafic, ieri, de poliţiştii braşoveni, până pe un drum forestier din judeţul Prahova, unde a fost prins, va sta în arest preventiv.
Sibianul a fost reținut ieri, pentru 24 de ore, după ce a fost urmărit de la Dârste (intrare/ieșire din municipiul Braşov) până pe drumul forestier menționat.
Astăzi, el a fost propus spre arestare preventivă, iar instanța a admis măsura, pentru 30 de zile, după cum a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.
Decizia poate fi contestată. Amintim că, sibianul se afla sub influenţa alcoolului, fără a deţine permis de conducere, la volanul unui autoturism furat din Predeal.
Pentru detalii, CITIȚI ȘI:
VEDEȚI ȘI:
UPDATE. BRAŞOV. Imagini din timpul urmăririi de azi-dimineaţă (VIDEO)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.