Delicte

[ViDEO] Bijuterii ce ar valora 123.000 de lei, descoperite asupra unui șofer turc

 

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit asupra unui cetățean turc aproximativ 700 grame de bijuterii din metal galben, presupus a fi aur, pe care acesta încerca să le introducă ilegal în țară.

Bărbatul în vârstă de 49 de ani s-a prezentat, ieri noapte, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în țară.

„Cu ocazia controlului efectuat, polițiștii de frontieră au descoperit, ascunse și nedeclarate, pe corpul șoferului, două pachete de culoare neagră ce conțineau 688 grame de bijuterii din metal de culoare galbenă, presupus a fi aur, pe care acesta a încercat să le introducă ilegal în țară. La verificări, s-a stabilit ca şoferul nu deţinea documente de proveninţă şi autorizaţie de operaţiuni cu metale preţioase. De asemenea, bărbatul a declarat că a primit bijuteriile în Istanbul, de la un conaţional, şi trebuia sa le transporte la Bucureşti, urmând să primească suma de 500 euro”, au informat polițiștii de frontieră.

Bijuteriile, care ar valora 123.000 de lei, au fost ridicate în vederea cercetărilor și va fi predată Trezoreriei Municipiului Bucureşti, în vederea expertizării, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button