Delicte

Video. Acțiune rutieră în municipiul Brașov încheiată cu amenzi de peste 12.000 de lei

Acțiune rutieră în municipiul Brașov încheiată cu amenzi de peste 12.000 de lei…

„La data de 27 martie a.c. polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au desfășurat activități în scopul menținerii unui mediu de siguranță adecvat, în special pentru prevenirea principalelor cauze generatoare ale accidentelor rutiere, dar și pentru prevenirea și combaterea altor infracțiuni la regimul rutier.


Pentru că ne dorim creșterea gradului de siguranță rutieră, în contextul unui aflux mare de turiști, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au desfășurat activități complexe în vederea identificării și sancționării abaterilor de la normele legale, în special pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise, dar și pentru sancționarea conducătorilor auto care parchează autoturismele, fără drept, pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități”,
a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


La activități au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier și polițiști din cadrul Secțiilor de Poliție de pe raza municipiului, iar rezultatul s-a concretizat în aplicarea a 25 de sancțiuni contravenționale, cu valoare totală aproximativă de 12.200 lei. De asemenea, în urma acțiunii a fost ridicat, în vederea suspendării, un permis de conducere.
Acțiunile vor continua în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare