Victor Micula, condamnat la închisoare

Victor Micula, condamnat la închisoare
Tribunalul Bihor a decis, miercuri, să îl condamne pe Victor Micula, fiul magnatului orădean Viorel Micula, la 3 ani şi o lună de închisoare cu executare pentru accesarea ilegală a bazelor de date ale MAI şi alte infracţiuni informatice. Decizia nu este definitivă. Pedeapsă cu executare au primit și trei dintre polițiști care l-au ajutat.
Ancheta a fost începută după sesizarea din oficiu a poliţiştilor DGA Bihor, care au şi continuat ulterior cercetările și care au dezvăluit modul în care patru poliţişti au devenit părtaşi la fărădelegile tânărului cunoscut și sub numele Victoraș Micula, scrie ebihoreanul.ro. Astfel, procesul a fost pornit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, care l-a inculpat pe Victor Micula pentru instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi două fapte de acces ilegal la un sistem informatic.
În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată patru poliţişti, toţi agenţi de la Poliţia Municipiului Oradea: Ovidiu Vaida, Claudiu Rengle, Camelia Erdei şi Alin Claudiu Zanca, conform sursei citate. Afaceristul e acuzat că, în 2019, în timpul unei curse de maşini pe străzile orașului, a tras pe un pod din Oradea cu o puşcă letală semiautomată, „marca UM Sadu (WUM), de calibrul 7,62×39 mm”, luată de la un amic, Cristian Matei, dar şi că după respectivul episod, în decurs de o singură lună, a cumpărat 10 arme și sute de cartușe, în valoare de 40.000 euro, prin intermediul unui interpus.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

