Delicte

Urmărită internaţional. A fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov

 

În cursul zilei de ieri, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Secuiesc au identificat şi reţinut o femeie (23 de ani), domiciliată în comuna Turia, pe numele căreia autorităţile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare pentru furt şi tâlhărie.

„În fapt, în perioada august 2013 – ianuarie 2014, femeia s-ar fi asociat cu alte trei persoane în vederea comiterii de infracţiuni, cu scopul de a-şi procura astfel o sursă de venit. În intervalul de timp menţionat, folosind şi acte de violenţă, persoanele ar fi sustras din locuinţele mai multor vârstnici de pe raza statului german, bani, bunuri şi bijuterii în valoare totală de circa 1.800 de euro. Persoana în cauză a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, care a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentată Curţii de Apel Braşov pentru a dispune cu privire la extrădarea acesteia în Germania în vederea continuării cercetărilor”, se precizează într-un comunicat al IPJ Covasna.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button