Urmărit național, capturat de polițiștii brașoveni. Un an de închisoare pentru conducere fără permis

Un bărbat din județul Brașov, urmărit la nivel național, a fost identificat și încarcerat de polițiști după o acțiune desfășurată de oamenii legii din Făgăraș și ai Serviciului de Investigații Criminale.
Condamnat pentru conducere fără permis
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, la data de 22 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș, cu sprijinul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, au depistat un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Jibert, urmărit național.
Pe numele acestuia, Judecătoria Rupea emisese un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Dus direct la Penitenciarul Codlea
Bărbatul a fost condamnat la un an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
După identificare, acesta a fost preluat de polițiști și transportat la Penitenciarul Codlea, unde va executa pedeapsa dispusă de instanță.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





