Delicte

Update: Unul dintre falșii preoți ar fi fratele manelistului Tzancă Uraganu

Unul dintre falșii preoți cercetați de polițiști ar fi fratele manelistului Tzancă Uraganu. Bărbatul a fost dus la audieri, conform presei centrale.

Azi-dimineață, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Turceni, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, au efectuat 3 percheziții domiciliare, în municipiul Ploiești, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

„Bănuiții ar fi utilizat o rețea de socializare, prin intermediul căreia ar fi pretins că ar fi preoți și ar putea rezolva diverse probleme. Aceștia erau contactați de persoanele vătămate, cărora le-ar fi promis că pot rezolva orice problemă, determinându-le să plătească diferite sume de bani, pentru aceste servicii. Prejudiciul estimat în cauză este de 80.000 de lei”, au informat reprezentanții Poliției Române.

Unul dintre bărbații care se dădeau drept preoți ar fi fratele manelistului Tzancă Uraganu, conform antena3.ro. Nu este exclus ca el să fie reținut pentru 24 de ore, după audieri.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La acțiunea de azi au participat și luptători de la acțiuni speciale Gorj și Prahova. De asemenea, au participat polițiști ai serviciilor criminalistice Gorj și Prahova.

Vezi și:

Percheziții la falși preoți, care își căutau victime pe Facebook


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Raoke
1 an în urmă

Croncanii astia trebuie eliberati prin munca. Cum era aia? ”Arbeit maht frei”?

1 an în urmă

[…] Update: Unul dintre falșii preoți ar fi fratele manelistului Tzancă Uraganu […]

Back to top button