Update. REŢINERI făcute în BRAŞOV şi în SUA! Dovezi importante găsite la PERCHEZIŢIILE de ieri
Cinci persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, iar astăzi vor fi propuse spre arestare preventivă, la Tribunalul Braşov, în urma celor 20 de percheziţii efectuate ieri, de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurori DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov.
Au fost efectuate 18 de percheziții în Brașov şi câte una în judeţele Vâlcea și Brăila.
Gruparea vizată ar fi acţionat în perioada august 2018 – decembrie 2019, pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, unde ar fi comis infracţiuni informatice. De altfel, au fost efectuate opt reţineri şi în America.
„Membrii grupării, cetăţeni români, ar fi racolat persoane din România, pe care le-ar fi ajutat să ajungă în S.U.A., de multe ori prin trecerea ilegală a frontierei dintre S.U.A. şi Canada.
De asemenea, membrii grupării ar fi instalat dispozitive de citire a benzilor magnetice ale cardurilor bancare şi ar fi făcut retrageri frauduloase de la bancomate. Banii astfel obţinuţi ar fi fost trimiși unor persoane aflate în România, ori în Italia. Au fost identificate mai multe colete expediate în cursul anului 2019, stabilindu-se că aproximativ 175.000 de USD și 750 de dolari canadieni au fost trimiși în România. Având în vedere caracterul transfrontalier de acțiune al acestei grupări, între organele judiciare din România și S.U.A. au avut loc schimburi operative de date și informații, acestea fiind efectuate prin intermediul U.S. Secret Service. În urma colaborării între cele două state, pe teritoriul S.U.A. au fost reținute 8 persoane, membre ale grupului infracțional”, au informat, astăzi, reprezentanţii BCCO Braşov.
Percheziţii şi în Ungaria şi Germania
Prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, s-a luat legătura și cu autoritățile judiciare din Ungaria și Germania, în acest fel reușindu-se identificare locurilor unde membrii grupării ar fi locuit și desfășurat activități ilicite (skimming). Astfel, au fost efectuate percheziții şi acolo.
Polițiștii au ridicat 48.240 de USD, 63.700 de lei, 10.420 de euro, dispozitive concepute și adaptate în scopul săvârșirii infracțiunii de skimming, înscrisuri, documente de identitate, telefoane mobile, laptopuri și diverse medii de stocare.
Au fost conduse la audieri, la sediul BCCO, 20 de persoane, iar față de alte 5 persoane, procurorul de caz a emis mandate de aducere la sediul D.I.I.C.O.T. – ST Brașov. Acestea din urmă au fost reţinute pentru 24 ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a prejudiciului cauzat și a identificării tuturor persoanelor implicate în activitățile infracționale.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov au fost sprijiniți în activități de polițiști din cadrul I.P.J. Brașov – Serviciul Criminalistic, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Galați – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române.
CITIŢI ŞI:
BRAŞOV. În această dimineaţă, 18 PERCHEZIŢII! Acţiuni concomitente în Ungaria şi Germania
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.