Delicte

Update. Profesor universitar din Brașov, cercetat pentru luare de mită de la studenți. Agenți de poliție și un jandarm, printre cei audiați

Un profesor universitar din Brașov este cercetat pentru luare de mită de la studenți. Un jandarm și opt agenți de poliție se numără printre persoanele duse la audieri, conform unui comunicat remis de Direcția Generală Anticorupție.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, împreună cu polițiștii de la Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov și cu sprijinul altor servicii județene anticorupție au efectuat 20 de percheziții domiciliare / corporale / la vehicule, în București și în 11 județe (Alba, Brașov, Buzău, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Galați, Giurgiu, Prahova și Vrancea), în acest dosar privind săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, dare de mită, trafic de influență și cumpărare de influență.

De asemenea, au fost puse în executare mandate de aducere emise față de 15 persoane, dintre care 8 agenți de poliție și un subofițer jandarm, pentru audieri la sediul unității de parchet”, se arată în comunicatul DGA.

„Dintre studenți, sunt și agenți de poliție. Dintre aceștia, unii au calitatea de martori, iar alții au dobândit calitatea de suspect”, a confirmat Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

Pentru mai multe informații, vezi și:
Profesor și studenți de la o universitate din Brașov, anchetați pentru luare și dare de mită! Percheziții în mai multe județe


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button