Update. Percheziții la DSP și la spitale din Brașov… Anunțul de ultimă oră al DNA!

Percheziții la DSP și la spitale din Brașov…
Așa cum informam AICI, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) fac percheziții astăzi în județul Brașov, pare-se la Spitalul Județean Brașov și Spitalul pentru Copii Brașov, precum și la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brașov.
Au loc percheziții în 18 locații din județul Brașov.
Suspiciuni de corupție
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție săvârșite în cursul anului 2025, de către funcționari publici și complici ai acestora.
În cursul zilei de 23 octombrie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 18 locații situate pe raza județului Brașov, dintre care patru sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, a anunțat DNA, în urmă cu câteva minute.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

