Update. IPJ Brașov: Prejudiciu de 600.000 de lei în dosarul de smishing
Prejudiciu de 600.000 de lei în dosarul de smishing…
În urma celor 58 de percheziții domiciliare efectuate la data de 27 iunie 2024, de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, la persoane cercetate pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune și efectuarea de operațiuni financiare frauduloase, au fost conduse la sediul unității de poliție 10 persoane, unde, după administrarea probatoriului, a fost dispusă reținerea a 9 dintre acestea, iar față de o altă persoană, a fost dispusă măsura controlului judiciar.
Din actele de urmărire penală a rezultat că persoanele cercetate ar fi transmis mesaje text, prin care ar fi informat persoanele vătămate despre faptul că pe contul bancar ar avea o plată în așteptare către un comerciant, fiind îndrumați să apeleze un număr de telefon asociat cu banca.
Ulterior, persoanele în cauză ar fi obținut datele cardurilor bancare, pe care le-ar fi folosit pentru a efectua tranzacții frauduloase.
Activitatea infracțională a vizat clienții mai multor unități bancare din România.
În cazul infracțiunilor comise în dauna a peste 50 de persoane vătămate, valoarea aproximativă a prejudiciului cauzat se ridică la aproximativ 600.000 de lei.
La data de 29 iunie a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov a dispus măsura controlului judiciar față de 2 persoane reținute, formulând propunere de arestare preventivă față de celelalte 7 persoane reținute.
Judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a 6 dintre acestea, pentru cea de-a 7-a persoană fiind dispusă măsura controlului judiciar.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Vezi și: Șase persoane au fost arestate după zecile de percheziții ale Poliției Brașov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.