Update. General de flotilă aeriană, urmărit penal de DNA, alături de alte persoane
General de flotilă aeriană, urmărit penal de DNA, alături de alte persoane…
Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:
DACHE CĂTĂLIN PAUL, general de flotilă aeriană, inspector general al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I), pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
BĂDULESCU ANDREI, locotenent-comandor, șef al Serviciului Dezvoltare, Reglementări Tehnice și Coordonare Mentenanță Aeronave din cadrul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I.,
VASILE FLORIN, comandor(r), adjunct al inspectorului general și inginer-șef al Inspectoratului General de Aviație al M.A.I.
POPA MIHAI, director tehnic al Școlii Superioare de Aviație Civilă,
BARBU GEORGE COSTIN, director general al Școlii Superioare de Aviație Civilă,
Persoană fizică, reprezentant al unei societăți comerciale,
toți pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată. Este vorba despre dosarul în cadrul căruia au fost efectuate percheziții ieri. Vezi și: Percheziții într-un dosar privind decontarea unor lucrări la aeronave folosite în misiuni MAI, inclusiv SMURD
În ordonanța procurorilor militari se arată că:
În perioada 2019-2023, în contextul executării unor contracte de reparații/mentenanță pentru aeronavele Piper Pa-42 Cheyenne III A și Cessna C-560 Citation V, încheiate de Inspectoratul General de Aviație al M.A.I. cu o asociere formată din Școala Superioară de Aviație Civilă și o societate al cărui reprezentant este cercetat în prezenta cauză, suspectul Dache Cătălin Paul, în calitatea menționată mai sus, ar fi aprobat, cu încălcarea dispozițiilor legale, documentația necesară efectuării plăților pentru lucrările menționate mai sus, cunoscând că acestea nu au fost recepționate, executate sau au fost executate necorespunzător.
În demersurile sale, suspectul Dache Cătălin Paul ar fi beneficiat și de ajutorul celorlalte persoane cercetate în cauză, care ar fi întocmit și aprobat diverse documente necesare efectuării plăților pentru lucrările amintite.
În contextul menționat mai sus, ar fi fost produs Inspectoratului General de Aviație din cadrul M.A.I. un prejudiciu în sumă totală de 23.199.049 lei concomitent cu obținerea unui folos necuvenit, în același cuantum, pentru asocierea respectivă.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Celor șase suspecți li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Urmărirea penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Noi nu avem avioane capabile să se ridice de la sol pe vreme rea dar avem generali de flotilă. AVEM ȘI hACADEMIE DE AVIAȚIE, CHIAR LA NOI ÎN ORĂȘEL.