Delicte

Update BRAŞOV. Trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru vânzarea pe internet a unor utilaje fictive

 
Trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, în urma celor şase percheziţii domiciliare efectuate de poliţiştii braşoveni, ieri, în judeţul Dâmboviţa, într-un dosar penal privind peste 50 de înşelăciuni pe internet, cu un prejudiciu depăşind 25.000 de lei.
În urma descinderilor, anchetatorii au ridicat pentru cercetări două unităţi de calculator, o imprimantă, două tablete, 10 telefoane mobile şi 20 de cartele telefonice, iar cinci persoane au fost conduse la audieri – dintre care trei bărbaţi de 22, 24 şi 48 de ani au fost reţinuţi. Cei trei vor fi prezentaţi, astăzi, magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. 
 
Amintim că, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisar-şef Liviu Naghi, suspecţii au determinat mai multe persoane să le vireze în conturi bancare deschise pe numele altor oameni sume cuprinse între 300 şi 2.000 de lei, în vederea rezervării unor utilaje/vehicule, fără ca tranzacţiile să fie încheiate.
 
Poliţiştii continuă cercetările în caz sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.
 
 
CITIŢI ŞI:
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button