Delicte

Update. BRAŞOV. Scripcaru, două sentinţe în două zile consecutive?! Ce s-a decis astăzi în Dosarul „Tetkron”

 

Primarul Braşovului, George Scripcaru, ar urma să afle săptămâna viitoare, în două zile consecutive (18 şi 19 februarie), decizia judecătorilor în două dintre dosarele penale în care este inculpat: „Farmacia” şi „Tetkron”. Situaţia a apărut în condiţiile în care Curtea de Apel Braşov a amânat, astăzi, pronunţarea în cel de-al doilea dosar menţionat şi a stabilit termen pentru data de 19 februarie. 

Sentinţa trebuia să fie dată încă din data de 27 ianuarie, dar a fost amânată pentru astăzi, 10 februarie, când s-a stabilit noua şedinţă, din 19 februarie.

Şi în dosarul „Farmacia” s-a înregistrat o primă amânare a pronunţării. Amintim că acest dosar se află la Tribunalul Covasna, fiind strămutat de la Tribunalul Braşov la cererea inculpatului Aristotel Căncescu (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov).

Săptămâna trecută, pe 4 februarie, magistraţii covăsneni au amânat sentinţa pentru data de 18 februarie. 

Prin urmare, primarul Braşovului ar urma să afle deciziile magistraţilor în cele două zile consecutive. Asta în cazul în care nu se vor înregistra noi amânări, cum s-a întâmplat în dosarul „Skoda”, care a avut 10 amânări ale pronunţării, până la sentinţa de achitare a primarului George Scripcaru şi de condamnare la închisoare cu suspendare a fostului şef RATBV, Cristian Radu.

Dosarul ar trebui să fie în fază de apel, însă nu apare înregistrat la Curtea de Apel Braşov.

 

CITIŢI ŞI:

BRAȘOV. Scripcaru, posibilă sentință, astăzi, în Dosarul „Tetkron”

Update BRAȘOV. Scripcaru și Căncescu, în stand-by în Dosarul „Farmacia”

BRAŞOV. Posibilă SENTINŢĂ, astăzi, pentru Scripcaru şi Căncescu

BRAȘOV. George Scripcaru, achitat după 10 amânări ale pronunțării, în Dosarul „Skoda”! UPDATE. Primarul a fost contactat telefonic și…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button