Delicte

Update. BRAȘOV. Două dosare penale, în urma raziei de la Galeriile Kronstadt

 

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov au întocmit două dosare penale în urma verificărilor efectuate, ieri, la agenții economici din zona Galeriilor Kronstadt, Astra – Brașov.

Acțiunea a avut loc în intervalul orar 13.00 – 17.00, în baza unui plan de acțiune al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

În total, 22 de polițiști de la SICE au efectuat verificări în zona complexului comercial.

În timpul controlului, la cinci puncte de lucru din cadrul a două societăți comerciale s-au identificat peste 700 produse față de care există suspiciunea că sunt contrafăcute, prin prisma faptului că erau vândute la prețuri mici, iar comercianții nu dețineau documentele legale.

Produsele au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor în cadrul celor două dosare penale întocmite pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

La acțiune au participat și lucrători de la Poliția Municipiului Brașov, Serviciul Criminalistic și de la Serviciul Acțiuni Speciale.

CITIȚI ȘI:

BRAȘOV. Control, la această oră, la Galeriile Kronstadt


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare