Delicte

Update. BRAȘOV – Codlea. Două mașini intrate în stâlp, în două accidente / Unul dintre șoferi, minor

 

Două evenimente rutiere au avut loc, aseară, în Codlea. Primul s-a produs în jurul orelor 18.30, pe strada Târgului. Un autoturism condus de un adolescent a intrat într-un stâlp. Din fericire, nici o persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale!

„Cu ocazia cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr în vârstă de 17 ani din județul Vrancea, care conducea un autoturism pe raza municipiului Codlea, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a lovit un stâlp de electricitate”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Al doilea accident a avut loc în jurul orelor 22.00, pe strada Constituției. Este vorba despre cel anunțat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov (BRAȘOV. Autovehicul intrat în stâlp, la Codlea – Update FOTO). Potrivit subcomisarului Alina Maria Ivan, două autoturisme au intrat în coliziune, apoi unul dintre acestea a lovit un stâlp și un zid.

Accidentul s-a soldat cu rănirea unui adolescent în vârstă de 16 ani, care era pasager (pe bancheta din spate) în mașina care a ricoșat în stâlp și în zid. Băiatul a fost transportat la spital. Agenții i-au verificat cu etilotestul pe șoferi, iar rezultatul a fost 0 în cazul amândurora. Cercetările în caz continuă pentru vătămare corporală din culpă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button