Delicte

Update. BRAȘOV. Cercetări pentru viol și act sexual cu un minor

 

Polițiștii din județul Brașov fac cercetări în cele două cazuri prezentate de Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM).

„Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov în care se va propune solutie legala la finalizarea cercetărilor.
De asemenea, polițiști din cadrul Poliției Orașului Rupea, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor, în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Conform ASUM, un angajat al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Brașov ar fi întreținut relații sexuale, în repetate rânduri, cu o tânără instituționalizată ce are probleme psihice. Faptele s-ar fi petrecut la centrul de tip familial din Hărman, iar o altă minoră, de 13 ani, de la un centru de plasament din Rupea, ar fi însărcinată în luna a treia.

 

VEZI ȘI:

BRAȘOV. Acuzații grave la Protecția Copilului


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare