Update. BRAȘOV. Amenzi de aproape 50.000 de lei în urma acțiunii „Pomul de Crăciun”
Polițiștii brașoveni au aplicat sancțiuni de 49.500 de lei, în urma acțiunilor silvice desfășurate în week-end. Amintim că, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Ordine Publică, împreună cu reprezentanți ai autorităților silvice, au acționat în perioada 11 – 13.12.2020 pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale associate cu deținerea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos și a pomilor de Crăciun.
„Au fost constituite filtre rutiere pe drumurile publice, ce au vizat verificarea modalității de respectare a prevederilor legale privind transportul și legalitatea documentelor de proveniență a materialului lemnos și a pomilor de Crăciun, fiind verificați și agenții economici de profil. Cu ocazia activităților, ce au fost intensificate în acest sfârșit de săptămână, au fost constatate în total 9 infracțiuni, dintre care 2 fapte fiind prevăzute de Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic. De asemenea, au fost aplicate 157 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 11 sancțiuni contravenționale fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010 și 146 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor altor acte normative, valoarea totală a acestora fiind de 49.500 lei. Totodată, a fost confiscată cantitatea de 13,6 mc material lemnos, 24 de pomi de Crăciun și 70 kg cetină sau alte elemente decorative din cetină, valoarea totală a materialului lemnos, confiscat reprezentând cherestea, lemn de lucru și lemn de foc, fiind de peste 7.260 lei”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Polițiștii brașoveni vor continua activitățile de prevenire și combatere a delictelor silvice.
VEZI ȘI:
Update. BRAȘOV. Filtre rutiere pentru verificarea transporturilor de pomi de Crăciun
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.