Delicte

Update. Arestări în Covasna, pentru trafic de influenţă! La mijloc… permise de conducere

 
Două persoane au fost arestate preventiv, în urma celor două percheziţii efectuate de poliţiştii şi procurorii covăsneni, săptămâna trecută, în Sfântu Gheorghe, inclusiv la sediul Serviciului Public Local de Evidență a Populației din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe. Este vorba despre Otea Petrică (fost polițist), acuzat de trafic de influenţă în formă continuată şi trafic de influenţă, şi despre Deme Csaba, cercetat pentru trafic de influenţă, potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, procuror Adrian Aldea. 
Anchetatorii susţin că primul inculpat i-a promis unei persoane că poate interveni pe lângă funcţionari din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise Conducere şi Înmatriculări Vehicule Covasna şi Serviciului Public Local de Evidență a Populației din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe, pentru a-i obţine categorii suplimentare la permisul de conducere auto. În schimb, i-a cerut 1.500 de euro, din care ar fi primit 500 de euro şi 100 de lei.
 
„De asemenea, cu altă ocazie, inculpatul Otea Petrică i-a promis altui inculpat, cercetat în stare de libertate pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, că îşi va trafica influenţa pe care o are asupra funcţionarilor din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise Conducere şi Inmatriculări Vehicule Covasna şi Serviciului Public Local de Evidență a Populației din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe, jud. Covasna, în vederea obţinerii de către cumpărătorul de influenţă a permisului de conducere auto, solicitând pentru serviciul său suma de 1.500 de Euro, din care a primit suma de 2.200 de lei (echivalentul a 500 de Euro)”, a explicat procurorul Adrian Aldea.
 
Şi inculpatul Deme Csaba ar fi procedat astfel, cerând 1.500 de euro, ca să intervină pe lângă funcţionari, în vederea obţinerii de către plătitor a unor categorii suplimentare la permisul de conducere.
 
CITIŢI ŞI:
 
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button