Delicte

Un tânăr fără permis a ignorat semnalul de oprire efectuat de polițiști, în județul Brașov

Un tânăr fără permis a ignorat semnalul de oprire efectuat de polițiști, aseară, în Satu Nou, județul Brașov.

„Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, după ce un conducător auto a ignorat semnalele polițiștilor.


Astfel, la data de 10 iulie a.c., în jurul orelor 18.30, în cadrul unor verificări de rutină, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire al unui autoturism, care circula pe strada Feldioarei din localitatea Satu Nou, comuna Hălchiu, județul Brașov, dar conducătorul auto a ignorat indicațiile polițiștilor, continuându-și deplasarea.


S-a procedat la oprirea autovehiculului și la identificarea conducătorului auto în persoana unui tânăr, de 28 de ani, din localitate, care nu a putut face dovada deținerii permisului de conducere.
Drept urmare, polițiștii au procedat la efectuarea de verificări în bazele de date aparținând Poliției Române, ocazie cu care s-a stabilit că acesta nu este posesorul unui astfel de document”,
a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Florentina Manolache.

În cauză a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

foto – caracter ilustrativ


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button