Un şofer braşovean a stabilit recordul serii la… alcoolemie, în Buzău
Un şofer braşovean în vârstă de 60 de ani a avut cea mai mare alcoolemie descoperită de poliţiştii din judeţul Buzău, în cadrul unei acţiuni desfăşurate marţi seară, în timpul căreia au fost efectuate peste 360 de verificări cu etilotestul.
Conducătorul auto din Braşov avea 1,03 alcool pur în aerul expirat, în momentul în care a fost tras pe dreapta pentru control, pe raza localităţii Caragele. Dat fiind rezultatul indicat de etilotest, braşoveanul s-a ales cu dosar penal.
În total, poliţiştii buzoieni au aplicat, în acea seară, 78 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut trei permise de conducere în vederea suspendării dreptului de circulaţie, constatând tot atea infracţiuni la regimul circulaţiei, conform unui comunicat remis de IJP Buzău.
La acţiune au participat peste 60 de poiliţişti de la Serviciul Rutier şi din cadrul secţiilor de poliţie rurală.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.