Un șofer băut a avariat patru autoturisme, pe o stradă din Brașov
Un șofer băut a avariat patru autoturisme, pe o stradă din Brașov.
Agenții din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce un conducător auto, testat pozitiv pentru consumul de alcool, ar fi provocat un accident rutier, în urma căruia au fost avariate patru autoturisme.
„La data de 27 februarie a.c., în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier, au intervenit pe strada Nucului, din municipiul Brașov, la locul producerii unui accident rutier, soldat cu pagube materiale.
La fața locului polițiștii au constat că un bărbat, de 31 de ani, ar fi pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea și, astfel, ar fi lovit alte 3 autoturisme, care erau parcate în afara părții carosabile.
În urma acestui incident, polițiștii l-au testat pe bărbat din punct de vedere al consumului de alcool, iar rezultatul a indicat o valoare de 1.09 mg/l alcool pur în aerul respirat. Ca urmare a rezultatului înregistrat, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost prelevate mostre biologice, a căror analiză va stabili cu certitudine valoarea alcoolemiei”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
În cauză, a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui autoturism sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.