Delicte

Un preot a demisionat după ce a păcătuit

Un preot a demisionat după ce a păcătuit

Un preot din Iași a fost prins de soție cu amanta taman în Săptămâna Mare. S-a aflat că amanta fusese măritată tot cu un preot.

Presa locală a aflat că preotul avea o relație extra-conjugală cu o fostă preoteasă, angajată a Casei Județene de Asigurări de Sănătate Iași, cu care s-ar fi mutat împreună după o relație de mai bine de doi ani, fără a divorța de actuala soție.

Chemat la Inspecția Bisericească alături de soția sa pentru a lămuri mai multe zvonuri cu privire la relația lor, aceştia ar fi negat, iniţial, că ar avea probleme. În plus, deşi i s-a oferit posibilitatea să plece preot la o mănăstire, să părăsească parohia, a refuzat.

Un preot a demisionat după ce a păcătuit. După câteva zile, chiar în a treia zi de Paşte, preotul şi-a înaintat demisia.

Eu deocamdată știu că părintele a depus cererea respectivă și noi am trimis automat, pentru săptămâna și duminica trecută, un suplinitor, de la o parohie din Iași unde este preot co-slujitor. Va merge acesta o perioadă și apoi se va declanșa probabil o procedură de ocupare a parohiei. Eu i-am respectat decizia și atât, mai mult nu pot și nu știu ce să zic”, a declarat pr. Florin Călugăr, protopop al Protopopiatului Iași 1, care coordonează activitatea parohiei din Țigănași, pentru Ziarul de Iaşi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare