Delicte
Un minor judecat pentru tentativă de omor s-a ales cu un nou dosar penal
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din Vatra Dornei, care a fost trimis în judecată alături de fratele lui pentru tentativă de omor, după ce au atacat un poliţist şi un jandarm, s-a ales cu un nou dosar penal, de această dată pentru furt calificat. Potrivit monitorulsv.ro, suspectul este acuzat că a spart un bar la doar câteva zile după ce procurorii l-au trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat asupra celor doi oameni ai legii. În fapt, el ar fi furat băuturi alcoolice şi alte produse, în valoare de aproximativ 2.000 de lei, având complici alţi trei tineri, cu vârste cuprinse între 19 şi 24 de ani.
După furt, o parte din alcool a fost consumat de cei patru suspecţi, câteva sticle s-ar fi spart în timpul transportării în plase, iar cele rămase au fost vândute, după cum au explicat poliţiştii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.