Un magazin din Tărlungeni, ținta unor hoți
Un magazin din Tărlungeni, județul Brașov, a fost ținta unor hoți.
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Tărlungeni efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, cu una dintre persoane în stare de arest preventiv.
„La data de 18 noiembrie a.c., polițiștii au fost sesizați de către reprezentantul unui magazin, din localitatea Tărlungeni, care semnala faptul că o persoană, care ar fi sustras anterior mai multe bunuri din incinta acestuia, ar fi revenit și s-ar afla în magazin.
În scurt timp, după primirea sesizării, un echipaj de poliție a ajuns în zona indicată și a indentificat o femeie, de 26 de ani, din municipiul Săcele.
Cercetările pe care polițiștii le-au efectuat, au arătat faptul că, în luna octombrie a.c., femeia identificată, împreună cu o altă persoană, de 30 de ani, ar fi intrat în magazin în timpul programului de funcționare, împrejurare în care ar fi sustras mai multe produse vestimentare pentru copii”, informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.
„Pe baza probelor existente la dosarul penal pe care polițiștii l-au întocmit, aceștia au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a uneia dintre cele două persoane cercetate și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
Urmare a acestei măsuri, persoana reținută a fost prezentată de către procurorul de caz în fața judecătorului de drepturi și libertăți, care a admis propunerea făcută de procuror și a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile”, a adăugat sursa citată.
Cercetările, în acest caz sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt calificat”. Dosarul este instrumentat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.