Un fost vicepreşedinte Europol, reținut pentru șpagă
Un fost vicepreşedinte Europol, reținut pentru șpagă
Un fost vicepreşedinte Europol, filiala Dolj a fost reţinut după ce a fost prins în flagrant, de ofiţerii DGA, luând 400 de euro şpagă. Poliţistul care lucrează la Serviciul de Acţiuni Speciale ar fi promis în schimbul banilor, că va interveni la colegii săi care cercetau un dosar privind infracţiuni rutiere. Banii erau doar o tranşă din suma cerută.
Potrivit anchetatorilor, agentul ar fi cerut 4.000 de euro de la un şofer şi, în schimbul banilor, i-ar fi promis că intervine la colegii lui într-un dosar în care martorul denunţător era cercetat pentru infracţiuni rutiere şi voia să se renunţe la urmărirea penală şi să-şi recupereze permisul de conducere mai repede.
Din ianuarie până în august 2023, poliţistul a primit în mai multe tranşe 3.700 de euro. Ieri, martorul i-a mai dat 400 de euro, bani care au fost găsiţi, de altfel, în maşina poliţistului după ce procurorii anticorupție i-au organizat flagrantul. Tot ieri, când nu ştia că e filat de procurori, agentul i-ar mai fi cerut şoferului încă 500 de euro cu promisiunea că va interveni într-un alt dosar în care este cercetat acesta, tot pentru infracţiuni rutiere.
Poliţistul a fost reţinut pentru 24 de ore, e cercetat pentru luare de mită şi trafic de influenţă și va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit acestuia, banii din salariu nu îi ajung, motiv pentru care a fost nevoit să recurgă la astfel de metode. Bărbatul și-a recunoscut fapta.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.