Delicte

Un angajat al unei bănci a furat din conturile clienților zeci de mii de euro

Un angajat al unei bănci a furat din conturile clienților zeci de mii de euro

Un bărbat din judeţul Cluj, angajat al unei bănci, este cercetat într-un dosar de spălare de bani, fiind suspectat că, timp de peste cinci ani, a dat bani din conturile unor clienţi către două societăţi comerciale care aparţin unor rude ale sale.

Prejudiciul calculat în cadrul anchetei până în prezent este de 800.000 de lei (echivalentul a 160.700 de euro).

În perioada 2017-2022, un funcţionar bancar a creditat două societăţi comerciale, administrate de membrii familiei sale, cu sume de bani ce proveneau din conturile clienţilor instituţiei bancare ca urmare a comiterii de către funcţionarul bancar a unor infracţiuni informatice”, transmite, miercuri, Ministerul Public.

Miercuri dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Cluj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, au făcut patru percheziţie domiciliare, în acest dosar în care se fac cercetări pentru spălare a banilor.

Conform datelor furnizate de oficialii Poliţiei Cluj, cele două societăţi comerciale implicate în fraudă au obiect de activitate din domeniul industriei alimentare, producţiei de software şi închirieri de autovehicule.

Suma de bani spălată, la acest moment procesual, se estimează la aproximativ 800.000 de lei, iar prejudiciul urmează a fi calculat, pe baza probelor şi documentelor care vor fi descoperite şi ridicate, în urma percheziţiilor domiciliare”, precizează reprezentanţii Poliţiei judeţene.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button