Delicte

ULTIMA ORĂ. Polițiștii BRAȘOVENI și nu numai, 55 de PERCHEZIȚII într-un dosar de contrabandă cu tutun!

 

Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov efectuează 55 percheziţii domiciliare, în această dimineață, într-un dosar penal de contrabandă cu produse accizabile (tutun).

Acțiunea are loc sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, cu sprijinul Direcției de Investigare a Criminalității Economice.

Cele 55 de percheziţii domiciliare sunt făcute pe raza județelor Brașov, Ilfov, Călărași, Ialomița, Vâlcea precum și în municipiul București.

„Din cercetări, a reieșit faptul că, în perioada ianuarie 2018 – decembrie 2019, mai multe persoane ar fi deținut/ar deţine la domiciliile lor sau în alte locaţii cu destinaţie specială de depozitare, tutun, pe care ulterior l-ar fi comercializat către persoane din toată ţara, deși cunoșteau faptul că acesta provine din contrabandă”, se explică într-un comunicat remis de IJP Brașov.

Alături de polițiști din cadrul IJP Brașov, în acțiuni sunt angrenați polițiști de la Inspectoratele de Poliţie din județele pe raza cărora se vor desfăşura percheziţiile și de la Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti, precum şi luptători din cadrul SIAS -IGPR, Serviciul de Acțiuni Speciale Bucureşti şi Sserviciul de Acțiuni Speciale Braşov.

Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Directiei Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare