Trimişi în judecată pentru comiterea a zeci de furturi de la ATM-uri, în BRAŞOV şi alte judeţe
Şase persoane au fost trimise în judecată, fiind acuzate că au comis 37 de furturi din ATM-uri pe raza judeţelor Braşov, Prahova, Buzău, Sibiu, Ialomiţa şi Constanţa.
Inculpaţii au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, în urma cercetărilor efectuate de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale din judeţul Prahova.
În cauză, a fost instituită măsura sechestrului asiguratoriu asupra unei autoutilitare şi asupra unor sume de bani, acestea fiind indisponibilizate în vederea recuperării prejudiciilor create și achitării cheltuielilor judiciare dispuse, potrivit unui comunicat remis de Poliţia Judeţeană Prahova.
Conform observatorulph.ro, anchetatorii au „ridicat” 1.400 de euro şi 1.900 de lei, iar inculpaţii sunt trei bărbaţi având vârste cuprinse între 24 şi 47 de ani şi trei femei având între 30 şi 35 de ani.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.