Delicte

Trimis în judecată după ce a încercat să „motiveze” un examinator auto

 

Ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bacău au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui bărbat acuzat că a încercat să mituiască un examinator auto. Inculpatul a fost deferit justiției pentru săvârşirea infracțiunii de dare de mită.

„În fapt, în data 15.10.2018, în jurul orei 9.30, în timp ce efectua serviciul de examinare la proba practică, un agent de poliție din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Bacău l-a invitat pe cel de-al treilea candidat din autoturism, respectiv pe inculpatul U.C. să treacă la volanul autoturismului pentru a susține proba. După ce acesta i-a înmânat dosarul și cartea de identitate, polițistul a observat în dosarul de examinare suma de 300 euro. La întrebarea ce reprezintă suma de bani, inculpatul i-a răspuns că este «o motivație», sens în care polițistul a realizat, fără niciun dubiu, că este mituit cu scopul de a-l declara pe candidat «ADMIS» la proba practică a examenului auto”, au explicat reprezentanții DGA, adăugând că agentul de poliție a sesizat Serviciul Județean Anticorupție Bacău și a formulat denunț.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare