Trei tineri bătuți de falși polițiști
Trei tineri bătuți de falși polițiști
Șase bărbați sunt anchetați pentru tâlhărie și lipsire de libertate după ce au agresat un grup de trei tineri. Respectivii s-au dat drept polițiști și au acționat după un scenariu bine pus la punct. Indivizii ar fi toți din Constanța, potrivit Antena 3.
Având cagule pe față și cu mașini echipate cu semnale luminoase, de genul celor folosite de mașinile MAI, cei șase falși polițiști au blocat un autoturism pe drumul dintre Băile Herculane și Baia de Aramă. Cei trei tineri aflați în autoturism, din județul Mehedinți, au fost loviți cu bestialitate și amenințați.
Ulterior, falșii polițișt i-au legat la mâini și picioare cu brățări din plastic și i-au abandonat în pădure, luându-le telefoanele și cheia de mașină. Norocul lor a fost un trecător care tranzita zona și a alertat autoritățile la vederea tinerilor.
Impostorii din Constanța au fost prinși și duși la audieri. Unul dintre ei a fost reținut pentru 24 de ore.
Trei tineri bătuți de falși polițiști. În cauză s-a deschis un dosar penal pentru tâlhărie și lipsire de libertate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.