Delicte

Trei surori violate de propriul tată

Trei surori violate de propriul tată

Un bărbat din Arad a fost reţinut după ce şi-ar fi violat cele trei fiice timp de 17 ani. Ororile au ieșit la iveală după ce fata cea mai mare, acum în vârstă de 26 de ani, s-ar fi destăinuit unor colegi, relatează aradon.ro

Bărbatul de 48 de ani, care este  pastor în comunitatea din care face parte, a fost arestat preventiv fiind acuzat că, timp de 17 ani, şi-a violat fiicele minore. Cea mai mare dintre ele ar fi fost victima abuzurilor încă de când avea 9 ani. Individul profita de influența celor trei fiice, dar nu de puține ori le aplica bătăi violente pentru a se supune. Una dintre ele chiar ar fi rămas însărcinată cu tatăl ei pe vremea când avea 14 ani, dar tot bărbatul ar fi ajutat-o să facă avort. 

Anchetatorii spun că traumele la care au fost supuse fetele au ajuns până în punctul în care acestea se gândeau destul de serios la sinucidere. Totul a ieșit la iveală după ce fata cea mare, în vârstă de 26 de ani, i-a povestit unei colege chinul prin care ea și cele două surori ale sale au trecut în ultimii ani. Acea colegă a și convins-o să facă plângere la poliție. 

Bărbatul a fost săltat din casa izolată în care s-a retras în ultima perioadă iar cele trei fete primesc acum consiliere. Individul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
georgescule
4 luni în urmă

Cam asa procedeaza mai toti pastorii, plus multe alte nelegiuri, iar daca s-ar face cercetari, s-ar descoperi aceste fapte abominabile si satanice ! Lumea prefera insa sa taca si sa se prefaca ca nu vede si nu stie, de aceea… Citeşte mai mult »

Back to top button