Delicte

Trei arme ridicate în urma unor percheziții

 

Polițiștii din Mureş au ridicat în vederea confiscării trei pistoale, în urma a două percheziții efectuate, astăzi, în localităţile Luduş şi Aţintiş.

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureş, împreună cu poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Luduş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș, au descins la locuințele a doi bărbaţi în vârstă de 32, respectiv 49 de ani, bănuiţi că deţin arme în mod ilegal.

„În urma perchezițiilor, au fost identificate trei pistoale neletale supuse autorizării, pentru care persoanele în cauză nu deţineau permis de port armă, muniţie letală, precum şi fragmente de origine animală, din specia căprior”, se explică într-un comunicat remis de Poliția Română.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj cinegetic.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button