Delicte

Transport ilegal de lemne, identificat de polițiștii din județul Brașov

Un transport ilegal de lemne a fost identificat de polițiștii din județul Brașov. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila au oprit în trafic un camion încărcat cu material lemnos, care circula pe DN 1S, în localitatea Șercaia și au stabilit că documentele de transport ar fi fost întocmite în fals.


„După oprirea ansamblului de vehicule, înmatriculat în județul Brașov, polițiștii au verificat legalitatea actului de transport, situație în care au stabilit că acesta transportata o canitate de 33,61 mc, lemn rotund, de esență rășinoase-pin.


În urma celor rezultate din interogarea aplicaței SUMAL, s-a stabilit faptul că transportul era însoțit de un aviz electronic pentru o cantitate de 37,06 mc. material lemnos, având punctul de încărcare un depozit din orașul Zărnești, însă cantitatea care se afla încărcată pe ansamblul auto era încărcată, de fapt, dintr-o altă localitate, respectiv zona orașului Rupea, județul Brașov, fapt ce a dus la o necorespondență între datele cu fotografiile încărcate în aplicația SUMAL 2.0 și cele constatate de polițiști”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul silvic, dar și a infracțiunii de fals informatic, cercetările fiind continuate de către polițistii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila cu sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului pentru Pretecția Fondului Forestier și Piscicol, sub coordonarea unui procuror dn cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare