Traficanţi de arme în România!? DIICOT face verificări
DIICOT va face verificări după ce într-un material difuzat de Sky News au apărut doi traficanţi dispuşi să vândă arme pe teritoriul României. Reportajul difuzat de Sky News arată întâlnirea dintre traficanţii care ar fi români şi jurnalişti. Echipa Sky News spune că a fost direcţionată către o zonă izolată din România pentru a se întâlni cu un grup de traficanţi.
„Ştiau că suntem o organizaţie de presă care doreşte să ilustreze că obţinerea unei arme este un proces relativ uşor şi credeau că urma să cumpărăm arme. Nu am făcut-o, ceea ce a făcut ca problemele să fie puţin mai complicate. Ideea este că lor nu le păsa cine suntem, atât timp cât eram dispuşi să plătim. În timpul întâlnirii au spus clar că vor vinde absolut oricui: spărgători de bănci, criminali în masă sau terorişti, nefăcând nicio distincţie”, se arată în reportajul Sky News. DIIICOT a anunțat că face verificări, în acest moment pe rolul instituţiei nefiind înregistrat vreun dosar penal în acest sens, conform Mediafax.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.