Delicte

Traficant de droguri care era dat în urmărire, „ridicat” de polițiștii brașoveni

Un traficant de droguri care era dat în urmărire națională a fost „ridicat” de polițiștii brașoveni.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Brașov au pus în aplicare ieri, 25 iunie, mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul Brașov pe numele bărbatului în vârstă de 29 de ani, care a fost condamnat definitiv pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată.

„Acesta a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 6 luni, ca urmare a implicării în activități ilegale de distribuție și comercializare de substanțe interzise, prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Bărbatul, care se afla dat în urmărire națională, a fost depistat de polițiști pe raza municipiului Brașov, care, după identificare, i-au adus la cunoștință prevederile mandatului de executare a pedepsei și l-au condus la Penitenciarul Codlea, unde a fost încarcerat.

Subliniem faptul că traficul de droguri reprezintă o infracțiune gravă, cu consecințe directe și irevocabile asupra celor care aleg să se implice în astfel de activități ilicite, iar mesajul este acela că legea își urmează cursul și persoanele care comit fapte de natură penală vor ajunge, în final, să fie pedepsite”, a transmis Poliția Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button