Ţigări de contrabandă găsite în bagajele unui pasager care călătorea pe ruta Chişinău-BRAŞOV
Peste 14.000 de ţigări de contrabandă au fost descoperite de poliţiştii de frontieră din Sculeni, ieri, după verificarea a trei mijloace de transport, printre care se numără şi un autocar ce efectua curse regulate pe ruta Chişinău-Braşov. Mai întâi, puţin după prânz, poliţiştii de frontieră au controlat un microbuz marca Ford şofat de un bărbat de 40 de ani din Republica Moldova. Câteva ore mai târziu, tot pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat la frontieră, la volanul unui autoturism marca Nissan, un bărbat în vârstă de 47 de ani, cu cetăţenie franceză. Ulterior, în acelaşi punct de trecere a frontierei a ajuns şi autocarul ce se îndrepta spre Braşov. Potrivit unui comunicat remis de Poliţia de Frontieră, o echipă formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a efectuat controale amănunţite asupra celor trei mijloace de transport, în baza profilului de risc, ocazie cu care au descoperit 14.120 de ţigări – în roata de rezervă a microbuzului, respectiv în bagajele conducătorului autoturismului Nissan şi ale unui pasager în vârstă de 24 de ani din autocar. „Conform prevederilor legale, a fost luată măsura sancționării contravenționale a celor trei bărbați cu amenzi în valoare totală de 11.500 lei și a ridicării în vederea confiscării a țigaretelor în valoare totală de 4.133 lei”, se precizează în comunicat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.