„Ţeparul” braşovean Ovidiu Tition, la o nouă condamnare definitivă, pentru înşelăciuni cu file CEC
Omul de afaceri braşovean Ovidiu Tition, cunoscut în urma numeroaselor condamnări primite pentru înşelăciuni, a primit o nouă sentinţă – pentru înşelăciune, delapidare şi infracţiuni la legea cecului, de această dată în judeţul Alba. Tition a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare cu executare, de magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia.
În fapt, instanţa a contopit pedeapsa primit în acest dosar cu condamnări anterioare ale acestuia, rezultând cei 6 ani de închisoare, din care s-a constatat a fi executată o perioadă de aproximativ 1 an şi 6 luni.
A emis file CEC fără acoperire
În acest dosar, braşoveanul a fost judecat pentru emiterea unor file CEC fără acoperire în perioada în care a fost împuternicit de administratorul unei societăţi din Mirăslău pentru efectuarea de operaţiuni bancare.
În data de 1 aprilie 2009, între firma reprezentată de Tition şi o alta, din Craiova, s-a încheiat un contract de vânzare -cumpărare carcasă porc şi vită, în baza căruia au fost livrate produse în valoare totală de 246.838 lei către societatea comercială din judeţul Alba.
Pentru achitarea acestor produse, Tition a emis 14 file CEC pe care le-a semnat şi le-a înmânat delegatului firmei din Craiova. Conform jurnaliştilor din Alba, pentru că plata nu a fost efectuată, reprezentantul societăţii comerciale din Craiova a completat şase file CEC pe care le-a introdus în circuitul bancar spre decontare, dar au fost refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil cont. Dat fiind acest incident, firma reprezentată de Tition a intrat în interdicţie bancară începând cu data de 21 aprilie 2009.
O lună mai târziu, au fost introduse spre decontare alte cinci file CEC, în valoare totală de 117.036 lei, fiind refuzate la plată pentru „lipsă totală de disponibil, trăgător în interdicţie bancară”, astfel încât reprezentantul societăţii din Craiova nu a mai introdus spre decontare şi celelalte file CEC.
Tititon a achitat o parte din marfa achiziţionată, respectiv 124.801 lei, cu bani luaţi direct din încasările societăţii, însă firma craioveană a rămas cu o pagubă de peste 120.000 de lei.
Metoda, folosită şi în alte cazuri
Ovidiu Tition a fost judecat şi în Braşov pentru infracţiuni economice comise prin metode asemănătoare. Utilizând patru societăţi comerciale de pe raza judeţului Braşov, pe care le controla prin intermediul apropiaţilor, a achiziţionat mărfuri alimentare de mare rulaj (apă, lactate, mezeluri, brânzeturi), în valoare totală de 306.512 lei, pe care le-a achitat cu 36 file CEC şi 2 bilete la ordin emise în condiţii ilegale, fără a avea acoperire in disponibil bancar.
Mărfurile achiziţionate erau valorificate ulterior în magazinul concubinei.
Într-un alt dosar, Curtea de Apel Alba Iulia a decis, definitiv, în 2013, atragerea răspunderii fostului administrator Ovidiu Tition, pentru perioada cât s-a aflat la conducerea firmei din judeţul respectiv.
Bărbatul trebuia să plătească suma de aproape 1,8 milioane de lei, pentru că în cele trei luni cât a administrat firma, în 2009, au fost înstrăinate mai multe bunuri, fără a exista documente contabile. De asemenea, au fost scoase din conturile firmei mai multe sume de bani, ce au fost trimise către diverse persoane din ţară.
Tition are condamnări şi în Mureş şi în Bucureşti.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.