Delicte

Țeapă de Revelion: a „dispărut” cabana pentru care au plătit avans

Țeapă de Revelion: a „dispărut” cabana pentru care au plătit avans. Mai mulți tineri au luat țeapa anului chiar înainte de Revelion. Au închiriat o cabană lângă Brașov pentru petrecerea de Anul Nou. Proprietarul le-a luat banii în avans și apoi a blocat comunicarea cu ei.

Vacanța plănuită trebuia să fie una de vis, dar totul s-a transformat într-un mare coșmar.
Tinerii au descoperit „oferta” pe un site de socializare. 7.000 de lei închirierea pe trei nopți a unei întregi cabane situate la 12 kilometri de Brașov. S-au grăbit să nu piardă „ocazia”. Nu au mai solicitat informații suplimentare. S-au mulțumit cu ce le-a spus, telefonic, presupusul proprietar.

Au acceptat să plătească un avans, fără să bănuiască faptul că sunt victimele unei înșelăciuni.

„Ne-a spus să dăm cât vrem, noi am zis să dam 200 de lei de persoană. Fiind 11 persoane, s-au strâns 2.200 de lei. A fost totul ok până în urmă cu o săptămână, când ne-a căutat să ne ceară în plus până la suma de 3.500 de lei, folosind pretextul că multă lume renunță la avans și nu vine să își ia rezervarea“, a spus unul dintre tinerii păgubiți jurnaliștilor de la Digi 24.

„Ăștia sunt fraieri care vin și plătesc”

Țeapă de Revelion: a „dispărut” cabana pentru care au plătit avans. Potrivit adevarul.ro, după ce a luat avansul pe închirierea cabanei, așa-zisul proprietar nu a mai răspuns la telefon. Nici pe rețelele de socializare nu a mai putut fi contactat. Atunci și-au dat seama tinerii că au fost înșelați.

Bărbatul în cauză i-a blocat pe Facebook și Whatsapp pe fiecare dintre cei pe care i-a păcălit.

Alți tineri din București, Iași și Breaza au dat un avans pentru proprietate, potrivit Fanatik. Suma totală cu care s-a îmbogățit proprietarul pensiunii e de peste 12.000 de lei.
„Am reușit să contactăm familia, cineva din grup a vorbit cu fata lui și ne-a redirecționat niște vocale când el îi spunea că nu vă interesează pe voi cui îi dau eu țeapă, că mie îmi merge treaba, ăștia sunt fraieri care vin și plătesc”, a spus unul dintre păgubiți.

E posibil să iasă la iveală și alte cazuri.

Sursa foto 2: Digi24


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Raoke
1 an în urmă

Analizati urmatoarele cuvinte: ”și ne-a redirecționat niște vocale” si veti avea si explicatia faptului ca au fost in stare sa ia o asa teapa.
Cum era vorba aia: ”Nu exista escroci fara prosti”?

Back to top button