Tânăr vitezoman, prins că șofa prin Brașov fără a avea permis de conducere

Un tânăr care șofa cu viteză peste limita legală, pe Calea Făgărașului, din municipiul Brașov, a fost prins că nici măcar nu deține permis de conducere. Polițiștii l-au oprit pentru control în miez de noapte.
„În data de 2 noiembrie, aproape de miezul nopții, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene Brașov au depistat, în cadrul unui control pe care l-au efectuat pe Calea Făgărașului, din municipiul Brașov, un autovehicul care circula cu o viteză peste limita legală.
În urma verificărilor efectuate după oprirea autovehiculului depistat, polițiștii au stabilit că la volanul vehiculului se afla un tânăr, de 21 de ani, din localitatea Dumbrăvița, care nu a putut prezenta în cadrul controlului permisul de conducere, iar verificările ulterioare, efectuate în bazele de date ale Poliției Române, au arătat că acesta nu este deținător de permis de conducere”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, inspector principal Daniel Zontea.
Agenții rutieri au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorilor de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Vezi și: Șoferiță depistată drogată pe strada Lungă (DN 1) din Codlea
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
 
 




