Delicte

Tânăr reținut pentru furt dintr-un magazin din Brașov

Un tânăr de 23 de ani a fost reținut pentru furt dintr-un magazin din Brașov.
Polițiștii de la Secția 2 i-au întocmit dosar penal pentru furt calificat.


La data de 6 martie a.c., în jurul orei 11:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi sustras mai multe articole vestimentare dintr-o unitate comericală din municipiul Brașov, fiind surprins în timp ce ar fi intenționat să părăsească magazinul fără a achita contravaloarea acestora.


Imediat după primirea sesizării un echipaj de poliție s-a deplasat în cel mai scurt timp la fața locului și a procedat la identificarea persoanei, un tânăr de 23 de ani, care a fost condus la sediul unității, unde polițiștii au continuat cercetările cu privire la activitatea infracțională. Astfel, în baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea acestuia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov”
, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare